marime font: A A | ShareThis | trimite pe yahoo messanger | printeaza Print
« lista interviuri

Denis Ştefan vrea să-şi deschidă şcoală de dresaj şi de arte marţiale ecvestre

Denis Ştefan şi-a descoperit dragostea pentru cai în timp ce filma un serial la Acasă TV. Între timp, s-au schimbat multe - era telenovelelor pare să fi apus, iar actorul a ajuns la Prima TV -, însă caii au devenit o constantă în viaţa lui. Practic, în afară de familie, îi ocupă cel mai mult timp.

Ce a făcut actorul până recent, când i-a fost dată pe mână emisiunea “Nunţi de poveste”? “De trei ani, mă ocup de «Caii României», un program de antrenament prin tehnica dresajului natural comportamental, tehnică pe care am învăţat-o în Ungaria, de la maestrul meu, campion mondial la tir cu arcul călare, Lajos Kassai. Am mers prin ţară şi am arătat cum se pot folosi în galopul calului arcul, suliţa, sabia sau secera”, ne-a mărturisit el. Pasul următor - de fapt, visul lui - este să-şi deschidă, în câţiva ani, o şcoală de dresaj şi arte marţiale ecvestre, “unde copiii şi adolescenţii să poată învăţa tot ce ţine de parteneriatul cu calul şi de vechile tradiţii de luptă ale strămoşilor noştri”.
S-ar întoarce la telenovele oricând

Denis n-a pus însă actoria, prima lui dragoste, în cui. “E drept că am fost mai puţin prezent în televiziune, dar am jucat în filme de producţie stră­ină: “Hatfields & McCoys”, cu Kevin Costner, “Dragonheart” şi “Sons of Liberty”, ne-a mai spus Denis. Serialele TV, care, pâ­nă la urmă, l-au făcut celebru, rămân una din slăbiciunile lui.

Recunoaşte că îi place să se implice în proiecte lungi, dacă rolurile oferite sunt interesante. Şi pentru continuitate, şi pentru stabilitatea financiară oferită: “Un pro­iect de durată este de preferat în cazul unui actor, pentru că îi dă o siguranţă pe parcursul unui an sau chiar mai multor ani, şi cred că dacă mi s-ar oferi un rol interesant, aşa cum au fost cele de până a­­­cum, de doctor chirurg, ofiţer, medic es­te­ti­cian, aş spune «da» fă­­­­ră să mă gândesc foarte mult”.

VEZI MAI MULTE AICI
Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau